NIN - Targu Mures, Romania, 25.07.2009

Dragii mei, de doua zile imi caut cuvintele pentru a va relata aceasta experienta. Astazi cred ca vuietul din urechile mele a atins din nou un nivel acceptabil astfel incat sa fiu capabila de a formula un gand coerent.
Ca sa va explic putin cum am ajuns acolo…
Da, recunosc, sunt vinovata. Urasc cuvantul asta pentru ca exprima inrolarea intr-o armata ideologica… dar da, dupa peste zece ani trebuie sa recunosc ca sunt “fan” Nine Inch Nails. Si constientizez faptul ca sunt plina de mandrie la acest gand. Vedeti voi, desi nu se mai poate spune ca sunt putini cei care au auzit de Trent Reznor si de felul in care a schimbat infatisarea muzicii in ultimii 20 de ani, putini pot spune insa ca rezista mai mult de 10-15 minute agresiunii fonice pe care o percep in muzica lui. Sincer, asta a fost problema cu care m-am confruntat de la bun inceput: uimirea si reactia de respingere a majoritatii oamenilor supusi pentru intaia oara experimentelor auditive ale acestei muzici pe care, pur si simplu, nu stii de unde sa o iei si nu prea o poti incadra in vreun tipar cunoscut. Ceea ce insa nu realizeaza mai nimeni este ca… TIPARUL in sine, MATRITA a peste 80% din ce aud in momentul actual pe scena mainstrem… de AICI pleaca. Poate nu si in muzica fatzelor de la Pussycat Dolls, dar nah… acolo nu e vorba propriu-zis de muzica, ci de sex vandut la kilogram. Dar revenind la problema initiala: dap, sunt “fan” Nine Inch Nails. Mi-am facut din laitmotivul cantecelor lui Trent o deviza in viata si merg cu stindardul inainte, incredintata ca a schimbat lumea mai mult decat isi pot imagina oamenii obisnuiti si ca fac parte dintr-un grup de oameni care, spre mandria mea, GANDESC si isi pun niste probleme dincolo de senzatia de moment oferita de un show de doua ore. Probabil ca sunt cea mai lipsita de culoare membra a “sectei”… dar ceilalti membri, cel putin cei pe care am avut norocul sa ii cunosc de-a lungul acestor ani, sunt absolut exceptionali. Am senzatia ca am crescut cu totii odata cu el, odata cu toti oamenii implicati in acest proiect, Nine Inch Nails, si… NE-AM MATURIZAT FRUMOS. Plecand de la gasca Mookie, legendarul - pentru unii - “hub” Dc++, un grup de fani Nine Inch Nails, Tool si A Perfect Circle cu baza in State, reunind minunatul numar de vreo 20 de “die-hard fans” de prin toate colturile lumii, care au fost atat de draguti sa primeasca printre ei o pustoaica, la vremea aceea, din Romania si sa-i trimita PRIN POSTA (deh, pe vremea aceea internetul venea la 28K/s printr-un modem care ti-o taia cand ti-era lumea mai draga, fortandu-te sa joci partide interminabile de Spider Solitaire asteptand “redial”-uri exasperante) bootleg-uri de la concertele Nine Inch Nails. Fenomenul incepuse mai demult. Probabil multi dintre voi mai au postate pe cate undeva listele acelea de bootleg-uri in baza carora faceam schimburi. Ne-au ajutat si formatiile. Pentru mine a inceput cu Pearl Jam, primii, daca nu ma insel, care au permis si au impus politica de a le permite fanilor sa INREGISTREZE concertele lor. Nu video, audio… dar a fost o revolutie. Dupa amenintarea cu procesul a lui Stonecrest, artizanul retelei de sharing Pearl Jam si cenzurarea sitului www.theskyIscrape.com, in conditiile in care statea pe un butoi cu pulbere… anuntul oficial al formatiei Pearl Jam a produs a explozie de fericire si de… inregistrari in randul fanilor. File sharing-ul, in limitele impuse de artisti, devenea LEGAL. In acest context, Trent Reznor a dus totul mult mai departe. Poate silit de imprejurari, dar cred ca mai ales din instinctul care il face sa fie mereu cu un pas inaintea vremurilor sale. Cert este ca a permis filmarea concertelor NIN… Cu rezerva restrictiilor impuse de organizatori sau de alte formatii, daca este vorba despre un line-up numeros. Ba chiar au inceput ei insisi sa filmeze aceste concerte si sa faca publice imaginile. Nu am ce spune decat ca schimbarea pluteste in aer. Si… arestati-ma… am inregistrari si ma mandresc cu ele. Ca sa fac iarasi o paralela, Trent Reznor se numara printre vizionarii in acest sens. Intr-un interviu recent m-a uimit (dar oare cand nu o face?) prin claritatea cu care realizeaza acest fenomen care se desfasoara in momentul de fata si prin faptul ca este dispus sa impuna pe piata o noua strategie de marketing. Intr-adevar, orice strop de muzica se gaseste pe net. Si este normal sa fie GRATUIT. Si, cum bine a ghicit el, viitorul financiar al unei formatii nu consta in jecmanirea fanilor, care oricum vor face cumva sa puna mana pe melodii, ci prin ideea de a le oferi ceva in PLUS. Adevarul este ca da, in clipa de fata platesc fara sa clipesc pentru “Limited edition”-ul albumelor Nine Inch Nails. Si biletul la concertul lor. Pentru ca ofera foarte mult IN PLUS. Poate conteaza si faptul ca am mai crescut putin, sau ca le sustin cauza, stiind ca acesti bani nu intra in buzunarul vreunei case de discuri ci merg direct catre ei. Iar de acolo intra in finantarea unor tineri artisti de valoare, spun eu, carora li se ofera astfel o sansa (stiti cu totii de proiectul Saul Williams, ca sa dau doar un exemplu mai recent). Asadar… daca prinde aceasta metoda de marketing revolutionara… pot spune ca am asistat la INCA UN ASPECT in care Trent Reznor a avut viziunea de a schimba lumea. Si eu am fost norocoasa sa fiu contemporana cu acest eveniment si sa particip la el.
Plecand de la aceasta scurta prezentare… va voi povesti aventura concertului in sine.
Sar peste partea mushy-mushy cu disperarea la auzul vestii, cu felul in care am calatorit de sambata dimineata din Bucuresti catre Targu Mures si duminica inapoi, sfarsita si cu gandul doar la apocaliptica destramare a formatiei trambitata prin presa.
Despre concertul in sine nu vreau sa vorbesc prea mult, pentru ca totul e dincolo de cuvinte. Ca sa ma exprim in termeni melodramatici… cel putin pentru mine experienta a fost, in termenii unui scriitor foarte popular, o convergenta a evenimentelor cosmice care sa ma aduca in acel punct, in acel moment, in primele randuri, alaturi de niste oameni plini de o forta si de o pasiune zdrobitoare. Intonand cuvant cu cuvant fiecare piesa, inganand fiecare nota, o respiratie colectiva, un strigat de eliberare, un singur suflet, un singur trup. Doresc pe aceasta cale sa le multumesc acelor cativa oameni alaturi de cale am cantat si am sarit, nu le stiu numele. Baiatul din spatele meu, alaturi de care am cantat pana la final, fetei care mi-a povestit frumusetea festivalului de la Sziget si pasiunea concertelor anterioare, grupului de pusti cu rucsacul in spinare care calatoreau prin Europa urmarind concertele. Imi pare rau ca nu am intalnit gasca de pe lastfm, grupul Nine Inch Nails Romania, care se lauda cu un banner luminos (nu l-am vazut) si, implicit, celor care au semnat, la vremea respectiva petitia pentru sosirea trupei in Romania. Au fost doua ore care pareau suspendate in atemporalitate, doua ore in care nu am facut decat o poza si un filmulet de vreun minut jumatate, pentru ca mai mult nu am putut sa privesc scena prin intermediul unui ecran de telefon mobil. Un punct in care am facut clic si in care simteam energia scurgandu-se prin fiecare celula, precum o descarcare electrica de intensitate maxima. Mai multe nu va spun… restul ramane intre mine si dl Trent Reznor
Organizarea a fost ok, Targu Mures este un oras absolut superb cu niste locuitori minunati. Si, desi ma temeam putin de situatia oarecum tensionata generata de grobienii suporteri de fotbal care s-au incaierat facand de rusine atat Romania cat si Ungaria, am constatat cu incantare ca am ajuns intr-un loc unde domnesc intelegerea si pacea, intr-o simbioza perfecta intre conationalii mei si populatia majoritar maghiara. Am intalnit numai chipuri zambitoare, oameni draguti si primitori, care au acceptat cu incantare sa ne invete cateva cuvinte in limba maghiara, melodioasa cum o stim cu totii. Asadar, multe puncte in plus pentru primire si bunavointa. Lumina sperantei pentru o convietuirea frumoasa s-a reaprins in sufletul meu pentru cateva clipe… pana sa ajung, pe drumul de intoarcere in Sighisoara, oras unde am primit un dus rece extrem de neplacut. Daca imi mai permiteti o paranteza: pentru o vizita de 30 de minute in cetate ne-am lovit de aviditatea organizatorilor de a scoate pana si ultimul banut de pe spinarea turistilor sositi la festivalul de arta medievala. Pentru o simpla plimbare pe strazile cetatii se solicita o taxa de 10 RON de persoana. Nu as fi avut nimic impotriva, daca ar fi fost o taxa permanenta. Dar avand in vedere ca am vazut in asta incercarea ca strict pe perioada festivalului sa platesc inclusiv asfaltul si piatra pe care imi tarasc picioarele pe soarele naucitor, le-am intors spatele si am plecat. In jos de cetate… o tiganie maxima. Trente atarnate pe umerase, vata de zahar, mici si carnati… un Mercedes din care duduiau manelele imprastiind trecatorii cu nesimtirea tipica a imbuibatului care, ma scuzati, se pisa pe legile noastre care ii interzic sa patrunda in acea zona cu masina. Dar, si mai grav: am incercat, fara succes, in trei randuri, sa achizitionez un amarat de langos de la tonetele stradale. De fiecare data, fara exceptie, mi s-a vorbit in ungureste cu o scarba maxima. Un singur vanzator a apelat la serviciile unui vecin, vorbitor de limba romana, pentru a se lamuri ce anume doresc. ACEST LUCRU mi se pare inadmisibil. Si venind dintr-un oras in care toleranta si buna intelegere intre persoane de etnii diferite sunt la ele acasa, adica din Targu Mures, socul reprezentat de Sighisoara mi-a ucis tot entuziasmul cu privire la festival. Rusine… Imensa pata pe obrazul nostru, al tuturor.
Din fericire, odata ajunsa acasa, am accesat situl NIN si din nou speranta pentru un viitor mai luminos si mai plin de omenie mi-a patruns in suflet. O comunitate frumoasa, internationala, infloreste in continuare acolo, ca un simplu exemplu al lucrurilor care ne fac sa devenim niste oameni mai buni, apropiindu-ne dincolo de granitele teritoriale sau culturale.
Pentru fotografii, va invit sa accesati acelasi site. Exista un album foto realizat la Targu Mures iar pe prima pagina, ieri si astazi trona fotografia Aeroportului din Targu Mures, care imi umple sufletul de mandrie si imi aduce lacrimi de emotie in ochi.
Pentru cei curiosi, acestea sunt piesele setului NIN. Un playlist desavarsit… avand in vedere ca ar fi EXTREM de greu sa alegi un numar limitat de creatii atunci cand fiecare iti vorbeste intr-un fel propriu, personal… unic.

Somewhat Damaged
Terrible Lie
Heresy
March of the Pigs
Piggy
Metal
The Collector
I’m Afraid of Americans
Burn
Gave Up
La Mer
The Fragile
Non-entity
Gone, Still
The Way Out is Through
Wish
Survivalism
Suck
The Day the World Went Away
The Hand That Feeds
Head Like a Hole
Hurt

(multumiri Tibisor pentru realizarea listei)

In incheiere…

Revin la vestea destramarii formatiei. Daca as avea puterea, as da in judecata toata presa. Fara exceptie. In revista festivalului, strategic tiparita in limba maghiara si in limba romana, orice om putea citi cateva cuvinte despre Nine Inch Nails. Trent Reznor… bla bla… cariera de invidiat… bla bla… geniu muzical… bla bla… nu doar primul concert in Romania, ci si ultimul. HOPA! Stati asa. Rewind, please. Cum adica “ultimul”?
De aici incepe isteria. Disperarea. Chagrinul. Dementa. Cum adica ULTIMA serie de concerte? E drept ca tipul si-a intitulat turneul “Wave goodbye”, chestie care a contribuit la starea de isterie generala. Dar sa citesti in presa ca gata cu Nine Inch Nails? Poate ca sunt singura, desi ma indoiesc profund, care a primit aceasta veste ca pe un pumn in plexul solar care m-a lasat fara aer…
Insa… stati asa, oameni buni. Sa se faca oarecum lumina, in pofida lipsei de responsabilitate de care a dat dovada presa avida de stiri senzationale, cu pretul sacrificarii generatiilor de fani la care nu s-au gandit NICIO CLIPA cand au vehiculat un astfel de anunt. Fuck off, jigodii fara suflet. Credeati ca vom veni mai multi la concert daca publicat enormitati de genul asta? ORICUM veneam. Pentru ca n-om fi noi foarte multi, dar la capitolul pasiune si… credinta, secta asta depaseste cu mult orice ati fi voi capabili vreodata sa intelegeti. Newsflash: Trent Reznor, la capitolul NEWS de pe situl lui, a declarat, la inceperea acestui turneu, ca simte nevoia unei PAUZE. In aprilie 2009, in acelasi interviu de 40 de minute acordat lui Kevin Rose de la Digg pe care l-am mentionat undeva, la inceputul acestui articol, Trent isi manifesta ingrijorarea cu privire la supravietuirea masinariei NIN atata vreme cat formatia, in sine, va intra intr-o PAUZA. Cuvantul se repeta. Si aici revin: oameni buni, daca sunteti fani mai noi poate nu stiti. Daca sunteti fani mai vechi, sigur insa va AMINTITI ce-a insemnat sa asteptam cate 5 ANI pana ce dl Reznor producea cate un album nou. Si nici nu e de mirare, avand in vedere stilul de a compune si de a aranja aceste piese complicate, eclectice, revolutionare. Cand disperarea si panica s-au risipit, eu, cel putin, am inceput sa vad mai clar situatia. Si de un singur lucru sunt convinsa: NIN nu va inceta sa existe. Cred insa ca se va reinventa. Si pentru asta trebuie sa ramanem cu totii uniti. Pentru ca astfel, NIMIC NU NE VA OPRI VREODATA.